Am citit cu ceva timp in urma o poveste tare frumoasa despre un atelier in care toate lucrurile se faceau manual. Nu existau masini automate si nici mici robotei care sa faca arta in locul nostru.
"Arta?" - Da. Arta. Pentru ca eu consider ca tot ce face omul cu mana lui este o mica opera de arta.
O data cu obiectele de arta, omul-artistul creeaza nevoia pentru acestea. Mai bine zis, produce resurectia ei. Fiindca latent, si parca dintotdeauna, in noi exista nevoia de a da viata frumosului.
Dar, ma iau cu vorba si uit de poveste :
"Era odată ca niciodată o țară unde toate produsele se făceau în fabrici mari, frumoase și bine structurate. Toți muncitorii din fabrici, dar și toți locuitorii purtau și foloseau aceleași lucruri.
Pentru că doar o dată pe săptămână se schimba colorantul în rezervorul de vopsea pentru țesături, toată lumea purta aceeași culoare într-o săptămână. În săptămâna roșie străzile erau înundate de rochii și rochițe roșii, croite după același tipar. Ca și cum străzile pavate cu pietre ar fi rodit, din senin, maci."
Oare se poate trai intr-o astfel de lume? Poate doar in povestea Doroteei... Noi am inventat atelierul plin de culoare, cu tipare diverse, un spatiu in care imaginatia zboara la nivele pe care nu le putem vedea, o sursa de inspiratie pentru iubitorii de lucru manual.
 |
| Manute pricepute |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu